„Tăiatul moțului” – o tradiție de când lumea, în Oltenia și nu numai

Nu știm când a fost tăiat primul moț, dar știm că noi, părinții noștri, bunicii noștri și străbunicii, cel puțin, aici, la Ponoarele, Mehedinți, au avut mereu prima întâlnire cu un „hairstylist” amator la vârsta de un an de zile. La Ponoarele și în împrejurimi, moțul e tăiat de „moașă”, un titlu care, probabil, vă duce cu gândul la asistenta cu care se nasc copiii. Prin locurile noastre moașa este o rudă prin alianță, cu „grade” puțin mai mici decât cele ale nașei, însă devenită o parte foarte dragă a familiei. Am auzit că în alte părți, nașii taie moțul, dar noi vă povestim datina ponoreană, cunoscută de toată lumea de la pensiunea Conacu Boierului.

Șuvița de păr, turta și ridicatul la grindă și tava.

Revenind la evenimentul care secondează botezul, ca semnificație, tăiatul moțului se pare că este un obicei păgân, nu creștin. El presupune ca la sărbătorirea primului an, copilului să i se taie o șuviță din păr. Semnificația gestului este îndepărtarea fricilor și îl ajută pe copil să crească mare și curajos.

Apoi, copilul este ridicat la grindă pentru a fi binecuvântat și a crește înalt și puternic, iar un colac copt din aluat de cozonac este rupt în 4 bucăti deasupra capului său și împărțit invitaților. Și turta reprezintă tot binecuvântare și putere.

La final, în fața lui este întinsă o tavă cu diferite obiecte, în încercarea de a prevesti meseria celui mic sau pasiuni pe care le va avea în viitor. Se spune că primele 3 lucruri pe care el va pune mâna vor face parte din viața lui, când va fi adult. Printre cele mai comune obiecte de pe tăvile de la tăierea moțului sunt o carte, pix (va fi un copil inteligent, bun la învățătură), bani (va avea noroc la bani), bijuterii (înclinație spre lux), verighetă (o viață de familie solidă), oglindă, pieptene, foarfecă (poate fi frizer, coafor), seringă (poate fi medic), icoană (va fi o persoană spirituală), ruj (înclinație către frumos), obiecte gospodărești (va fi un om îndemânatic), obiecte muzicale (talent artistic), țigări (vicii) etc.

De-alungul timpului, la Conacu Boierului am găzduit cu bucurie și emoție multe astfel de momente importante pentru proaspeții părinți, iar restaurantul, terasa și foișorul au fost pline cu zâmbete și noi începuturi! Toate acestea pentru că, alături de voi, păstrăm cu bucurie tradiția și obiceiurile românești!


În cei peste cinci ani de când am deschis Conacu Boierului, am avut ocazia să vedem cum boieri abia născuți au crescut și continuă, aduși de părinți și bunici, să ne fie oaspeți. Trăim cu nădejdea că vom crește odată cu ei și că vom vedea, peste ani, în Cufărul cu Amintiri, fotografii care să ne arate tuturor evoluția. Mult drag e în inimile noastre, pentru că e una dintre cele mai mari răsplătiri ale muncii și pasiunii pe care o depunem în a ne răsfăța și bucura oaspeții. La mulți ani, așadar, în care să ne revedem doar cu voie bună!

Vă mulțumim pentru clipele de bucurie împărtășite și construite la Conacu Boierului!

 

# traditii # conacu boierului # ponoarele # ponoare # conac # pensiuni oltenia # cazare oltenia # cazare mehedinti # pensiuni mehedinti # conac oltenia # cazare la conac # podul lui dumnezeu
# pensiuni ponoarele # cazare ponoarele # restaurant ponoarele # pestera ponoarele