Conacu Boierului de la Ponoarele, o poveste in 4 capitole

Stand in curte ori privind pe fereastra, intre 2 clinchete de clopot pe care vacile il poarta, venind de la pascut, observam in tihna cum fiecare anotimp picteaza satul nostru in culori de Monet. Sau de Tonitza. Sau de Grigorescu. De la balcoanele camerelor, primavara, parfum de flori de ciresi si de corcodusi intra in Conac. Raze indraznete de vara dau sa traga singure draperiile, cand canta cocosii. Merele coapte pocnesc cazand pe pamant, toamna, cand frunzele ruginite suiera in drumul spre intalnirea cu radacinile pomului pe care-l impart. Iarna – iarna imbraca tot. Sterge, fara suparare, toate culorile si aduce o liniste alba cu miros de caldura si muzica lemnelor trosnind in semineu. Asa trec patru anotimpuri. Asa trec 12 luni. Asa trec 48 de saptamani. Adica toate cele 365 de zile din an. La Ponoarele poate-s chiar mai multe, pentru ca noi, oamenii de la sat, nu prea tinem sirul. Stim cand e duminica, ziua de dus la Biserica si de hodinit dupa, pe banci, la poarta. Stim cand sunt posturile, Pastele si Craciunul. Apoi, sarbatorile Anului Nou din mitologia romaneasca ne aduc zilele in care batem pomii cu nuiele, sa rodeasca, adapam animalele cu apa sfintita, sa fie sanatoase si sa dea lapte bun. Semanam, prasim, culegem. Inca un an trece.

Multe, multe-s de povestit din viata satului de-aci, de la noi, din Ponoarele. Nu doar ca ne place sa credem, dar bagam mana-n foc ca suntem de fala in Mehedinti si recunoscuti printre toti oltenii nostri. Totodata, prin oaspetii care ne trec pragul, tot mai multi romani aud de satul nostru plin cu minuni ale naturii, ale timpului, ale lui Dumnezeu.

Va asteptam sa va continuati lectura citind, printre randuri, imaginile.


Asa-i la Ponoarele primavara. De cum se topeste zapada si dau mugurii in pomi si coltul ierbii, animalele ies la pascut. Florile pomilor se scutura si nasc poama dulce. Padurea de liliac unica in tara tot la noi infloreste si ne umple sufletele de drag.

Apoi vara vine, infloreste si gradinile. De la levantica pana la carciumaresele tarzii, ea coace primele fructe, ne umple camarile de dulceata de fructe de padure. Dulceata de afine iubeste cel mai tare papanasii, asezata din fuga peste smantana grasa a vacilor care-au pascut in zavoi.

Toamna. Toamna vine cu placuta paleta galbui-aramie. Cu puful gutuilor pe care-l cerne peste dealuri si paduri. An de an e altfel si aceeasi. Aburii care dezmiarda in zori satul parca il sfintesc, ridicandu-se deasupra caselor si a Bisericii Noi Sf. Nicodim.

In vremurile de demult, batranii povestesc de ierni lungi si aprige, de zapezi mari, pana la stresinile caselor. In functie de an, intre noiembrie si aprilie peste Ponoarele cad zapezi ca altadata, invelind in alb imaculat intreg satul.

Dar si daca n-ar ninge peste Conacu Boierului si peste Ponoarele, colindetii nostri tot isi iau colinda si sacuiul si pornesc la urat prin sat. Mai mare ti-i dragul sa-i vezi, rumeni in obraji, cu picioarele incinse in opinci, peste ciorapii de lana. Sarbatorile sunt chiar de poveste la noi, la Conacu Boierului, datorita traditiei care se pastreaza datorita paintilor si bunicilor ponoreni.

Mandrie. Bucurie. Zambet pana la urechi si cumintenie, ca a pamantului. Fericiti cei care vin sa vada simplitatea lucrurilor de cand lumea! Va asteptam!