Ponoreanului îi stă bine să rămână om cinstit, primitor, credincios și modest, dar când vine vorba a se mândri cu minunile de i le dădu bunul Dumnezeu, uită și cei 7 ani de-acasă și rușine și tot, și poate sporovăi cu orele, zilele, săptămânile, câte și mai câte despre locurile în care s-a născut și pe care le-a luat la pas în copilărie. Or Ponoarele noastre, cu care ne fălim atâta de tare sunt o bucată din Mehedinți, care tot al nostru îi și pe care vă poftim cu drag să-l străbateți ori de cate ori ajungeți la Conac. Despre locurile care-nconjoară de aproape Conacu’, v-am povestit și răspovestit și nu vom conteni. Dar astăzi ne uităm peste dealuri și munți, până la marginile țării.

Mehedințiul este doar un județ, însă că are o geografie cât pentru o țară întreagă. Știe mai toată lumea, măcar dacă își aduce aminte de orele de Geografia României din clasa a VIII-a. Munții săi, deși nu prea înalți, sunt încununați de metereze abrupte, iar văzuți de aproape, par adevărate cetăți.

Dunărea, care șerpuiește prin toată Europa, dar mai cu seamă pe însetatul pământ românesc, mărginește județul Mehedinți și îl încadrează, alături de munții săi, ca într-un amfiteatru, pentru un adevărat spectacol în aer liber.

Cine vine dinspre Cerna, pe Valea Arșasca, va fi dominat de piramida Vârfului lui Stan până pe creștetul căruia are de urcat aproape 1000 de metri. Dar urcușul merită, pentru că aici va îmbrățișa tot ce înseamnă Mehedinți: dealurile, podișul, pâlcuri răzlețe de păduri, stâncării și sate, iar pe o zi senină, fumegând în zare, câmpiile și Dunărea. La temeliile acestui ținut se află roci felurite, granite, gnaise, calcare, marne, gresii…

Dar originalitatea reliefului mehedințean nu se datorează numai varietății petrografice, cât, mai ales, tectonicii. Căci aici, ca-n poveste, s-au bătut cap în cap munții –mecanism numit de geologi sariaj – a pus cândva masivii muntoși în mișcare, îngrămădindu-i unii peste alții, zdrobind și amestecând rocile. Apoi falii prelungi au spintecat pe lung scoarța, astfel că, din Valea Cernei până în culoarul Nadanova – Baia de Aramă, ținutul Mehedințiului este o succesiune de trepte tectonice, care înălțate, care prăbușite în adâncul pământului, sute de metri. Pe cele mai înalte falii s-au aliniat poienile de sus: Beletina, Crovul Mare, Medvedul, Ploștinoarele, Balta Cerbului. Peisajele create de pereții abrupți de la Poiana Coraiului, Cerna, Foeroaga Tâmna și Poiana Ursicii, ori cei din Groapa Iorgovanului, Pietrele Albe, Cănicea, Coșuștea, Prejna.

De veacuri, s-au bătătorit cărări care se strecoară din acest adevărat labirint de stânci, prăpăstii și păduri. Pe cai iuți de munte goneau pe aici haiducii, Tudor Vladimirescu și fratele lui de cruce Duncea, în fruntea cetelor lor, făcându-se nevăzuți în coclauri unde potera nu se mai încumeta.

Și tot faliile adânci au generat șesul Nadanovei și Bălții. Apele se pierd în ponorul Balta, străbat peste 24 km în linie dreaptă, pentru a țâșni din nou la lumina soarelui tocmai la Topleț. Este cel mai lung traseu subpământean al unei ape, probat științific.

Încinsă cu brâul albastru al bătrânului Danubiu, Câmpia Blahniței, străjuită de podgoriile de la Stârmina, Oravița si Oprișor, într-o simfonie de culori mereu schimbătoare, pregătește o trecere lină către imensitatea Câmpiei Romanațiului.

Dunărea este, poate, cea mai bună și cea mai veche prietenă a Mehedințiului. Dumnezeu a pictat, cu dragoste, unele dintre cele mai frumoase peisaje aici, la noi. În cei 220 de km pe care-i mângâie, unduitoare, Dunărea, în Mehedinți ochiul se minunează de atâta frumusețe. Cetatea Trikule, Cazanele Mici si Cazanele Mari, Mânăstirea de sub Ape sunt străjuite sever de sub ochiul lui Decebal. Munți ce răsar semeți din ape, insule scufundate, dar care se păstrează vii în amintiri, Piciorul Podului lui Traian, clădit acum două mii de ani de Apolodor din Damasc, Drobeta Turnu Severin – declarat municipiu acum 2 milenii, un adevărat muzeu în aer liber, lebedele care plutesc pe apa Dunării și nu numai, toate vă așteaptă să le vedeți în județul nostru!