Dragi boieri, pentru că de-a lungul timpului, Conacu Boierului a fost martor sau gazdă bucuriei multor cupluri, dar și pentru că nunțile în Oltenia au o unicitate fermecătoare, vă povestim astăzi despre ritualurile care precedă acest eveniment.
Dintre ele, pentru că, în funcție de sat ori comună, acestea pot varia ușor, de căpătâi sunt următoarele datini: chematul la nuntă cu plosca, făcutul bradului (numit și steag), îmbrăcatul miresei, bărbieritul mirelui, dusul cu mireasa la apă, suitul pe prăjină.
Chematul la nuntă cu plosca. În săptămâna dinaintea nunții, joi sau sâmbătă, un apropiat al mirilor sau chiar ei înșiși, merg prin sat cu plosca cu vin sau țuică și strigă pe la porțile oamenilor, invitându-i la petrecere. Plosca este un vas din lemn sculptat, împodobit cu batistă sau prosop țesut, busuioc și flori. Cei care acceptă să bea din ea, răspund invitației și confirmă prezența.
Făcutul bradului sau Fedeleșul. În sâmbăta nunții (pentru că nunta avea loc, în trecut duminică seara) sau, mai nou, vineri, fetele nemăritate și băieții se strâng la casa mirelui sau a miresei, unde împodobesc un brad. Simbol al tinereții veșnice, el este gătit cu ciucuri din ațe colorate și flori din hârtie. La finalul nunții, bradul este pus în poartă și lăsat acolo până se usucă. Astfel, trecătorii vor ști că în acea casă a avut loc nuntă.
Îmbrăcatul miresei. Nașa, mama, prietenele, însoțite de lăutarii care cântă „Ia-ți mireasă ziua bună!”, o îmbracă pe mireasă în rochie albă și îi aranjează voalul pe cap. Momentul foarte emoționant se lasă aproape de fiecare dată cu lacrimi.
Bărbieritul ginerelui. În timp ce mireasa este îmbrăcată în casa părintească, în curtea sa, mirele este bărbierit simbolic de către prietenii lui, naș și alți băieți și bărbați. Pentru deliciul privitorilor, briciul este înlocuit cu obiecte precum toporul, barda sau un cuțit foarte mare.
Dusul cu mireasa la apă. Odată primenită în rochia albă, mireasa și băiatul cu steagul (un flăcău care poartă în mână bradul împodobit în seara precedentă) merg la fântâna cea mai apropiată de casa socrilor mici (părinții miresei) pentru a scoate apă și a o aduce spre casă într-o găleată împodobită cu flori. Din loc în loc, alaiul miresei se oprește pentru a mai răsturna din apă.
Suitul pe prăjină. Pentru a dovedi că mirele merită cu adevărat să primească mâna fetei, un prieten sprinten de-ai lui se sacrifică dovedind curaj și îndemânare. El trebuie să se suie pe o prăjină din lemn, înaltă, subțire și unsă cu untură sau vaselină (pentru a face proba și mai dificilă). Din vârful prăjinii el va recupera o batistă pe care o va lega în vârful bradului împodobit.
Celelalte obiceiuri din continuarea nunții se întâlnesc și în celelalte zone din țară și sunt mai cunoscute: cununia religioasă, petrecerea de nuntă, aruncatul buchetului, schimbarea voalului(care este cedat fetei nemăritate care a prins buchetul miresei) cu năframa de femeie măritată. Și, desigur, să nu uităm, ciorba de potroace sau „cuscrii”, cum se spune în multe sate din Oltenia – petrecerea de a doua zi după nuntă, la care participă familia, rudele și nuntașii mai apropiați mirilor.
