Obiective Turistice

Image
Image

Podul lui Dumnezeu

Podul lui Dumnezeu reprezintă o adevărată emblemă a locurilor, fiind cel mai cunoscut monument natural din întregul ţinut. Se găsește chiar în centrul localităţii Ponoarele, la o distanță de doar 100 m de Conacu Boierului, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin, traversând Valea Pragului.

Este unul dintre cele trei poduri naturale existente în lume şi al doilea ca mărime din Europa. Astfel de poduri naturale mai există în SUA şi în Franţa, dar cel din România este singurul circulat. Este un vestigiu al Peşterii Podului, izolat de intrarea actuală în grotă printr-o dolină – Crovul Peşterii – formată prin surparea unei porţiuni de 50 m din plafonul vechii galerii. Astfel, s-a format un uriaş arc de piatră numit de către localnici Podul Natural sau Podul lui Dumnezeu – deoarece în decursul anilor, câteva maşini rămase fără frâne, dar si un biciclist au căzut în gol de pe el, însă nimeni nu şi-a pierdut viaţa.

Podul se impune în peisaj datorită structurii sale masive, constituită din calcare stratificate în bancuri înguste de 1-2 m, precum şi prin dimensiunile sale: 30 m lungime, 13 m lăţime, 22 m înălţime şi 9 m grosime.

Podul poate fi admirat în toată măreţia sa din Crovul Peşterii, de unde se dezvăluie deschiderea spre Valea Pragului şi structura lui etajată formată din blocuri de calcar suprapuse, supuse eroziunii şi vremurilor. Privit din partea opusă, dinspre Valea Turcului, sau de pe drumul ce duce înspre Biserică, Podul se impune ca un arc uriaş, împietrit, peste care se admiră Dealul Peşterii şi seninul cerului. 
 

Image

Câmpul cu Lapiezuri

Cunoscut în literatură sub numele de "Lapiezul de la Ponoarele", acesta este cel mai impresionant fenomen carstic de acest fel din România.

Câmpul de lapiezuri se află deasupra peşterii Ponoarele motiv pentru care o altă denumire pe care i-au dat-o localnicii este “Dealul Peşterii”.

Lapiezurile reprezintă forme carstice deosebite pe care apa le-a încrustat în calcare. Ele au forma unor canale, fiind adevărate riduri brăzdate de timp pe suprafeţele calcaroase.

Dealul Peşterii este format din două câmpuri distincte: Câmpul Afroditei şi Câmpul Cleopatrei, numite astfel după cele două frumuseţi ale antichităţii.

Câmpul Cleopatrei se află chiar deasupra ieşirii din peşteră şi este cel mai frumos şi fascinant dintre toate.

La o distanţă de 200 m, spre Sud, se află Câmpul Afroditei, de dimensiuni mai mici şi cu canale mai adânci în care s-au instalat câteva forme de vegetaţie.

Aceste câmpuri constituie adevărate unicate la nivel european, formate sub altitudinea de 600 m.

Se poate ajunge pe jos de la Conacu Boierului în doar 15 minute, mergând spre Pod și apoi urcând dealul prin dreapta sau prin stânga peșterii.

Atunci când vremea este neprielnică, există și varianta de a ajunge cu mașina în doar 2 km. De la Conacu Boierului, o luați la dreapta pe drumul asfaltat care duce spre satul Cracu Muntelui. După ce treceți peste Podul lui Dumnezeu și urcați prin pădure, la capătul pantei, după prima casă pe partea stângă, se face un drum de țară care duce călătorul pe Dealul Peșterii spre a-i dezvălui o priveliște unică de 360 grade, peste Câmpul cu lapiezuri, Lacul Zăton, Podul lui Dumnezeu și Steiul Ponorii. Toate se pot vedea de aici.
 

Image

Peştera Ponoarele

În imediata apropiere a Podului lui Dumnezeu se află Peştera de la Pod sau Peştera Ponoarele. Ea are o lungime de 734 m şi reprezintă un prim drenaj al apelor între Zăton şi subsolul ciuruit de galerii pe care este aşezată această localitate. Peştera este situată chiar sub dealul care-i poartă numele, reprezentând singura legătură între lacul Zătonul Mare şi lacul Zătonul Mic, realizată la nivel subteran.

Este o peşteră complexă, polietajată, cu două deschideri. Intrarea de la Podul Natural este o arcadă largă de 15 m şi înaltă de 3 m, deschizând accesul într-o galerie descendentă pe primii 30 de m.

În perioadele ploioase, mai ales primăvara, ea se transformă într-un mare lac ce nu poate fi străbătut decât cu barca pneumatică. Cu cât se coboară, cu atât peştera câştigă în înălţime. Podeaua este acoperită cu argilă moale. Coborârea este alunecoasă pentru că apa picură mereu din tavan.

Pe partea dreaptă se merge spre ieşirea dinspre lacul Zăton, iar pe stânga drumul merge spre Galeria Fosilă.

Lungimea totală a peșterii este de 734 m. Galeria Principală, galerie subfosilă, are dimensiuni mari, 10-12 m lăţime şi 5-8 m înălţime. După aproximativ 100 m galeria se ramifică spre dreapta către ieșirea dinspre Zăton, dar drumul este barat de prezența sorbului. Podeaua este acoperită cu argilă moale. 

Stalactitele, dar în special stalagmitele prezente în peștera Ponoare au forme ciudate, asemănătoare unor statui, reprezentând fie oameni, fie animale, fie flori, remarcându-se unele formațiuni ale căror culori alternează între alb – roșiatic – gălbui.

În peșteră se adăpostesc numeroși lilieci din speciile Myotis, Miniopterus și Rinolophus. În perioada aprilie-august, în peșteră se poate întâlni o colonie de naștere formată din cca. 3000 indivizi, iar în perioada octombrie-aprilie, o colonie de hibernare de cca. 1000 lilieci. Deoarece liliecii nu numai că nu sunt periculoși pentru oameni, dar au și un rol important în menținerea echilibrului ecologic, trebuie ocrotiți.

Image

Bisericuţa de sub Stei

La doar 1 km de Conacu Boierului, la poalele Steiului Ponorii, călugărul Nicodim (ctitorul Mânăstirii Tismana), în sec. al XIV-lea, a vrut să înalţe o mânăstire. Singura dovadă a rămas bisericuţa din lemn de stejar în faţa căreia se mai văd şi acum câteva pietre acoperite de pământ care marcau crucile din cimitirul de altădată.

Cea mai veche icoană din biserică dar și din județul Mehedinți se află în pronaos şi reprezintă pe Sf. Ioan Botezătorul. Această icoana şi cele două motive: soarele şi luna de pe catapeteasmă întăresc ideea vechimii construcţiei. Este singura icoană din sec. XVIII care se mai păstrează în Mehedinţi. Altele s-au repictat, pierzându-şi astfel vechimea şi valoarea.

Biserica are aspectul unei căsuţe de lemn cu pridvor susţinut de patru stâlpi care s-au aplecat parcă sub povara vremii.     

Bisericuța  veche de peste 250 ani, se alătură monumentelor de cultură şi artă întâlnite în România. Denumirea oficială este Biserica Sfântul Mucenic Pantelimon şi Sfântul Ierarh Nicolae, dar datorita amplasării, cea mai folosita denumire este de Bisericuța de sub Stei.
 

Image

Lacul Zăton

Aflat dincolo de Dealul Peșterii, pe partea opusă Podului lui Dumnezeu, la doar 15-20 minute de mers pe jos de la Conacu Boierului, Lacul Zăton prezintă particularități deosebite, fiind cel mai mare lac carstic din România.

Lacul are legătura cu sistemul hidrografic al Peşterii Ponoarele. Se întinde, în anotimpurile cu precipitații, pe o suprafață de câteva hectare, sub altitudinea de 350 m pe care o are depresiunea. În primăverile ploioase, imediat după topirea zăpezilor, el poate atinge dimensiuni impresionante: 2,5 km lungime, o suprafață de 2 kmp și peste 20 m adâncime în punctul maxim la nivelul sorbului.

Apa poate rămâne în lac mai mulți ani atunci când ponorurile sunt acoperite cu aluviuni aduse de pe versanți.

În anotimpurile secetoase, apa dispare complet prin sorburi în galeriile subterane și iese câțiva km mai jos, în râul Bulba, înainte de a intra în Baia de Aramă.

Acesta are momente când este plin, dar și momente în timpul verii când este complet secat, motiv pentru care i se mai spune și Lacul Fantomă. După ce seacă, peisajul devine arid, malul de pe fundul lacului se crapă în mii de firicele, aducând aminte de imaginile de pe Lună.

Image

Cheile Bălutei

Pentru a ajunge la Cheile Băluței urmați drumul neasfaltat care pornește chiar de lângă Conacu Boierului, în față, spre Pădurea de Liliac și satul Băluța. După aproximativ 4 km, după ce ați traversat satul Băluţa, ajungeți la destinație. Cheile sunt mărginite de Cornetul Băluței și cel al Râienilor, cu altitudini ale pereților calcaroși cuprinse între 300 și 400 m. Chiar la ieşirea din sat se află şcoala şi bisericuţa ridicată pe o stâncă la poalele Cornetului. Pe acolo urcă anevoie o potecuţă la cele câteva case din Cornet, iar pe firul văii drumul coboară pe chei spre satul Delureni.

Valea începe să se închidă, străjuită de cele două cornete: Cornetul Băluţei şi al Buseştilor. Cum cobori, pe partea stângă a drumului se deschide gura peşterii Băluța din care se prelinge firul subţire al unui izvor care seacă în perioada verii, când peisajul devine aproape pustiu, adevărat deşert.

Aceste chei sunt încă foarte puţin cunoscute. Sunt singurele chei de dimensiuni și importanță mai mare de pe teritoriul comunei Ponoarele, cu o lungime de circa 1 km.
De o parte şi de alta a văii sunt grămezi de pietre dislocate sub forma unor grohotişuri coborâte până la marginea drumului. Vegetaţia aproape a dispărut. Doar ici-colea câte un smoc de iarbă poate constitui o hrană săracă pentru caprele cocoţate pe stânci.

Valea se numeşte pe drept cuvânt Valea Seacă şi ţine vreo câteva sute de metri până la poalele unei stânci numită Piatra Dajului. De aici peisajul se deschide şi parcă învie, pentru că de la poalele pietrei ţâşneşte un izvor captat pentru alimentarea complexului balnear de la Bala, localitate-stațiune turistică, aflată la o distanţă de 9 km pe drumul care traversează satul Delureni urmând un frumos traseu împădurit favorabil practicării cicloturismului.

În anul 1967 aici s-au filmat secvențe pentru filmul românesc Dacii.

Image

Moara Crăcucenilor

Pe Valea Morilor, cândva erau înșirate opt mori de lemn, utilizate la măcinarea tradițională a grâului și porumbului. Purtau denumiri în funcție de proprietarii lor, fiind particulare sau aparținând comunității. Pentru construcția lor meșterii pricepuți au folosit lemn de stejar și fag de pe teritoriul comunei. Astăzi, din cele 8 mori, mai există doar una: Moara Crăcucenilor.

„Primele trei mori construite au fost ale bălucenilor și ponorenilor, urmate de moara răiculeștilor - cu doua rânduri de pietre, moara tihoilor, martineștilor și crăcucenilor. Erau singurele mori din Mehedinți organizate pe obști-neamuri. Dar și neamurile din alte sate puteau să macine aici în baza unui regulament nescris. De luni până vineri, în fiecare zi, era programat să macine câte un neam, după care urma alt neam. Singura obligație a celui care folosea moara era să o păstreze curată, dar și să aducă mâncare pentru următorul „client”. Moara nu era folosită doar de neamuri. Aveau acces persoanele și din alte zone, dar trebuiau să îndeplinească aceleași condiții: de a  îngriji moara și de a aduce merinde. Dacă un calator era prins de furtună, se putea adăposti acolo, mânca ce era acolo, dar nu devasta spațiul”, explica Dumitru Borloveanu, fost profesor de limba româna și limba franceza, la școala din Ponoarele.

Principiul de funcționare al acesteia era diferit de cel al morilor obișnuite: apa râului era dirijată printr-un tub către un butoi, unde se crea presiune. Apa împingea paleții sub formă de linguri ai axului vertical, care antrena piatra mișcătoare, poziționată pe orizontal. Între piatră și coș se afla un dispozitiv (ciocoș), care. cu cât era lovit mai des datorita presiunii apei, ajuta la strecurarea unei cantități mai mari de boabe în locul de măcinat.  Acest lucru influența și calitatea fainii, dar proteja și moara care măcina astfel  mai repede. 

Image

Pădurea de liliac

Pădurea de liliac de la Ponoare, o minune a naturii, este o rezervație botanică situată la 3 km de Conacu Boierului, pornind pe drumul comunal ce se termină chiar în fața Conacului. Rezervația se întinde pe o suprafață de 20 ha, la o altitudine de 500 m și reprezintă unica pădure de liliac din țară conservată datorită climatului blând, cu influențe submediteraneene. Este declarata arie protejată conform H.C.J. nr. 26/1994 și Legii nr. 5/2000.

Această rezervație este situată în zona carstului de platformă al Podișului Mehedinți, într-o depresiune intramontană, unde apar numeroase ponoare calcaroase. Cele 20 de hectare ale pădurii de liliac au fost declarate monument al naturii încă din anul 1965, parte integrantă din aria protejată Geoparcul Platoul Mehedinți. 

Influenţa climei submediteraneene a favorizat aici dezvoltarea unei flore specifice: liliacul, frăsinica, vişinul turcesc, mojdreanul, păducelul, cărpiniţa şi mult admirata lalea neagră. Şi fauna reprezintă câteva specii rare, ocrotite de lege: vipera cu corn, scorpionul şi broasca ţestoasă.

Aici, când liliacul înflorește în prima parte a lunii mai, se așterne un covor verde colorat cu nuanțe de la alb la violet, care împrăștie seara, după apusul soarelui, un parfum deosebit.

În amfiteatrul natural al Pădurii de Liliac, mai exact în Valea Prislopului, se organizează în fiecare an Sărbătoarea liliacului, o manifestare folclorică de interes naţional la care participă și se întrec formaţii şi solişti aflați la început de drum sau renumiți. Această manifestare culturală atrage în fiecare an mii de turişti din întreaga ţară. 

Sărbătoarea liliacului are loc oficial din anul 1965, dar ea se ţinea încă din timpuri străvechi, când băieţi şi fetițe, flăcăi şi fete, moşnegi şi băbuţe se adunau pentru a se desfăta la umbra pădurii de liliac.

Image

Peştera Bulba

Puţin cunoscută, Peştera Bulba se află în clasamentul celor mai mari astfel de formaţiuni de pe teritoriul ţării, ocupând locul al 15-lea în acest clasament. Se găseşte la o altitudine de 325 de metri, la nivelul talvegului văii pârâului Bulba, în baza versantului drept al văii omonime pe DJ 670, la ieşirea din Baia de Aramă către comuna Ponoarele. Cunoscută şi sub numele de Peştera Mare sau Peştera de la Baia de Aramă, minunea naturală se întinde de fapt sub teritoriul comunei Ponoarele, sub dealurile Brăzişori şi Cornet, pe o distanţă de 5.160 de metri lungime. 

Se ajunge relativ uşor din Baia de Aramă, urmând spre vest drumul care duce spre Ponoarele. Intrarea în peşteră se află la circa 3 kilometri de centrul localităţii Baia de Aramă. La 1 kilometru de la ieşirea din oraş există o bifurcaţie - spre dreapta un drum forestier care urcă pe Valea Bulbei, iar la stânga drumul asfaltat spre Ponoare. Încă 1 kilometru pe Valea Bulbei şi se ajunge la gura peşterii, destul de impunătoare, din care curge pârâul. Intrarea prezintă mai multe dificultăţi, fiind o peşteră încă activă, prin care curge firul apelor venite din cele două zătoane.

Peştera este încadrată în categoria A, în care se regăsesc peşterile de valoare excepţională care, prin interesul ştiinţific sau unicitatea resurselor, sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic naţional şi internaţional. 

Peştera este structurată pe etaje. Primul etaj, cel activ, care constituie traseul principal, are o lungime de 950 de metri. Etajul al doilea, numit etajul subfosil, în care apele ajung numai în perioada când lacul este plin, are 1.200 de metri şi cuprinde galerii de mare frumuseţe, cum este Galeria cu Anastomoze. Diferenţa de nivel dintre etaje este de 20-25 metri, iar accesul în galeriile superioare se face printr-un loc numit Balcon. De aici porneşte una din cele mai frumoase galerii ale peşterii, lungă de aproape 1 kilometru şi care poartă numele de Galeria Vălurilor de Cristal

Turiştii sunt avertizaţi să nu intre în peşteră fără ghid şi echipament adecvat deoarece peștera este greu accesibilă şi periculoasă dar pentru speologi este o adevărată minune!
 

Image

Steiul Ponorii

Steiul Ponorii - 597 m – este un cornet masiv, având aspectul unei spinări de dinozaur, mărginit de un versant stâncos. La poalele Steiului se află 2 peşteri mai mici, de care sunt legate diverse legende: Peştera Şoimului unde se spune că oamenii coborau pe vremuri pentru a prinde această pasăre folosită la vânătoarea cu şoimi şi Peştera lui Ilie Hoţu de care sunt legate legende cu haiduci şi comori De asemenea, de la baza stâncii izvorăşte Râul Ponorii (Morilor). 

În partea de sus a steiului se zărește o poieniță rătăcită în această mare de stânci. Odată ajuns acolo, ai parte de cea mai amplă și frumoasă priveliște asupra Ponoarelor. Vezi Podul, Biserica, Dealul Peșterii, satele împrăștiate pe dealuri, dar vezi și șirul de munți din depărtare: Parâng, Retezat-Godeanu. De aici se observă cele două masive de peste 1400 de metri din Munții Mehedinți: Vârful lui Stan și Piatra Cloșani.

Se poate ajunge în această poieniță pe jos, pe  potecuța destul de abruptă numită Jghibină aflată pe partea din dreapta Steiului și folosită de localnici să ajungă mai repede în satele Răiculești și Gărdăneasa (cca 40 min de la Conacu Boierului), dar și cu mașina pe drumul comunal asfaltat numit Colnice, spre Gărdăneasa, prin satul Răiculești și apoi pe jos câteva sute de metri (această variantă nu ia mai mult de 15 min de la Conacu Boierului).

La baza Steiului a fost pe vremuri centrul comunei după cum arată în schiţa sa monografică Sofronie Delurinţu. Singura dovadă este bisericuţa din lemn de stejar în faţa căreia se mai văd şi acum câteva pietre acoperite de pământ care marcau crucile din cimitirul de altădată.